Parentingul pozitiv: ce este, cum îl aplic și cum îmi poate îmbunătăți relația cu copilul meu| Psiholog Carmen Foia

Fiecare părinte își dorește ca propriul copil să crească încrezător, echilibrat emoțional și capabil să construiască relații sănătoase.

În viața de zi cu zi însă apar și momente dificile: copilul refuză regulile, apar crize de furie, conflicte legate de teme, telefon sau timpul petrecut online, iar comunicarea dintre părinte și copil poate deveni tensionată.

Și atunci apar întrebările:

„Cum pun limite fără să țip?”

„Cum îl fac să mă asculte?”

„Dacă îi validez emoțiile, nu înseamnă că îi permit orice?”

„Unde se termină empatia și unde începe disciplina?”

În activitatea mea ca psiholog în Oradea, întâlnesc părinți care nu își doresc să renunțe la reguli, ci caută o modalitate mai sănătoasă de a le aplica. Vor mai puține conflicte, o comunicare mai bună și, mai ales, să păstreze relația cu propriul copil.

Aici poate fi utilă abordarea cunoscută sub numele de parenting pozitiv.

Ce este parentingul pozitiv?

Parentingul pozitiv este o abordare bazată pe relație, respect, empatie, comunicare și limite adaptate vârstei copilului.

Nu urmărește obținerea unui copil care execută orice i se spune fără să întrebe de ce.

Scopul este dezvoltarea treptată a unui copil care poate să își înțeleagă și să își gestioneze emoțiile, să respecte limite, să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și să dezvolte relații sănătoase cu cei din jur.

Organizații precum UNICEF și Consiliul Europei promovează abordări parentale bazate pe respectarea nevoilor copilului, ghidare și disciplină fără violență.

Dar există o confuzie importantă:

parenting pozitiv nu înseamnă parenting permisiv.

Parenting pozitiv înseamnă că îi permit copilului orice?

Nu.

Un copil are nevoie atât de conexiune și siguranță emoțională, cât și de limite.

Parentingul pozitiv nu înseamnă că părintele nu mai spune „nu”, că orice comportament este acceptat sau că nu există consecințe.

Înseamnă că limita poate fi pusă fără umilire, amenințare sau frică.

De exemplu:

„Înțeleg că ești furios. Ai voie să fii furios. Nu ai voie să lovești.”

Emoția este acceptată.

Comportamentul are o limită.

Această diferență este una dintre ideile importante ale parentingului pozitiv.

1. Relația este baza

Copiii au nevoie să simtă că relația cu părintele rămâne sigură chiar și atunci când greșesc sau când există un conflict.

Asta nu înseamnă că părintele trebuie să fie permanent calm sau că nu va greși niciodată.

Nu există părinte perfect.

Contează însă modul în care adultul gestionează conflictele și capacitatea lui de a reveni ulterior la relație.

Uneori o simplă afirmație precum:

„Am ridicat vocea mai devreme și îmi pare rău. Eram nervos, dar puteam să vorbesc altfel.”

îl învață pe copil ceva foarte valoros: oamenii pot greși, își pot asuma greșelile și pot repara relațiile.

2. Validarea emoțională nu înseamnă aprobarea comportamentului

Una dintre cele mai frecvente neînțelegeri legate de parentingul pozitiv este validarea emoțiilor.

Să validezi emoția copilului nu înseamnă să fii de acord cu tot ceea ce face.

În loc de:

„Nu mai plânge! Nu ai de ce să fii supărat.”

putem spune:

„Văd că ești foarte dezamăgit pentru că trebuie să plecăm din parc. Înțeleg că ai fi vrut să mai rămâi.”

Limita rămâne aceeași: plecăm.

Dar copilul primește mesajul că emoția lui poate exista și poate fi exprimată.

În timp, copilul învață nu doar să recunoască ceea ce simte, ci și să își gestioneze mai bine emoțiile.

3. Limitele clare îi ajută pe copii să se simtă în siguranță

Copiii nu au nevoie doar de libertate.

Au nevoie și de structură.

Limitele sănătoase sunt clare, previzibile, consecvente și adaptate vârstei.

Dacă într-o zi o regulă este foarte importantă, iar în ziua următoare dispare complet pentru că părintele este obosit, copilului îi este mai greu să înțeleagă ce se așteaptă de la el.

Consecvența nu înseamnă rigiditate.

Înseamnă că regulile importante ale familiei sunt suficient de previzibile încât copilul să știe unde sunt limitele.

4. Respectul funcționează în ambele direcții

Parentingul pozitiv pornește de la ideea că și copilul merită respect.

Asta nu înseamnă că relația părinte–copil devine o relație între doi adulți cu aceeași responsabilitate.

Părintele rămâne adultul și păstrează responsabilitatea pentru limite și siguranță.

Dar poate face acest lucru fără să umilească, să ironizeze sau să sperie copilul.

Respectul pe care vrem să îl vedem mai târziu la copil este și ceva ce acesta învață observând modul în care adulții se raportează la el și unii la ceilalți.

5. Autonomia se construiește treptat

Uneori, din dorința de a proteja copilul, părintele ajunge să rezolve aproape fiecare problemă în locul lui.

Dar copilul are nevoie și de oportunități prin care să descopere:

„Pot să încerc.”

„Pot să greșesc.”

„Pot să găsesc o soluție.”

În funcție de vârstă, îi putem oferi alegeri și responsabilități potrivite nivelului său de dezvoltare.

Autonomia nu apare brusc la 18 ani.

Se construiește în copilărie și adolescență, prin experiențe repetate de alegere, responsabilitate și consecințe.

Parenting pozitiv cu un adolescent: mai funcționează?

Da, dar modul în care arată relația se schimbă.

Un adolescent are nevoie de mai multă autonomie și intimitate decât un copil mic. În același timp, are în continuare nevoie de limite, siguranță și disponibilitatea părintelui.

Conflictele legate de telefon, prieteni, școală, ora de venire acasă, responsabilități sau libertate sunt frecvente în această perioadă.

Scopul nu este ca adolescentul să fie permanent de acord cu părintele.

De multe ori obiectivul realist este ca dezacordul să poată exista fără distrugerea comunicării și a relației.

Parentingul pozitiv elimină tantrumurile și conflictele?

Nu.

Și este important să avem așteptări realiste.

Chiar și într-o familie în care există comunicare bună și limite sănătoase, copilul se va supăra, adolescentul va contesta uneori regulile, iar părintele își va pierde uneori răbdarea.

Parentingul pozitiv nu promite o familie fără conflicte.

În schimb, încearcă să schimbe modul în care familia trece prin aceste conflicte.

Copilul poate învăța că furia nu justifică agresivitatea, că dezamăgirea poate fi tolerată, că există limite și că o relație poate rămâne sigură chiar și atunci când două persoane nu sunt de acord.

Ce beneficii poate avea parentingul pozitiv?

Practicile parentale caracterizate prin căldură, implicare, comunicare și limite adecvate sunt asociate în cercetarea din psihologia dezvoltării cu rezultate favorabile în mai multe zone ale dezvoltării copilului.

Printre acestea se numără dezvoltarea reglării emoționale, a autonomiei, a competențelor sociale și a unei relații mai sănătoase dintre părinte și copil.

Dar parentingul pozitiv nu este o formulă care garantează un anumit rezultat.

Copiii sunt diferiți. Temperamentul, vârsta, mediul, experiențele de viață și particularitățile fiecărei familii contează.

De aceea, aceeași strategie nu funcționează identic pentru fiecare copil.

Când poate fi util sprijinul unui psiholog?

Uneori părinții citesc, încearcă strategii și fac tot ce pot, dar conflictele continuă.

Acest lucru nu înseamnă automat că părintele „face ceva greșit”.

Comportamentul copilului trebuie înțeles în context.

Poate fi util să discuți cu un psiholog atunci când conflictele sunt foarte frecvente, copilul are dificultăți persistente de reglare emoțională, comportamentele afectează semnificativ viața familiei sau părintele simte că nu mai știe cum să gestioneze situația.

Sprijinul poate fi util și în perioade de schimbare: divorțul părinților, mutarea, schimbarea școlii, pierderea unei persoane apropiate, apariția unui frate sau alte evenimente importante pentru copil.

Dacă ești părinte și cauți un psiholog în Oradea, prima etapă nu presupune neapărat găsirea imediată a unei „tehnici” care să oprească un comportament.

Uneori este mai important să înțelegem mai întâi:

Ce încearcă să comunice copilul prin comportamentul lui?

Ce menține conflictul?

Ce se întâmplă între părinte și copil în acele momente?

Ce poate fi schimbat în modul în care familia răspunde situației?

Psiholog Oradea – sprijin pentru copii, adolescenți și părinți

În cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Carmen Foia din Oradea, ofer servicii de psihologie clinică și psihologie educațională pentru copii, adolescenți și adulți, în limitele competențelor profesionale specifice.

În activitatea mea ca psiholog în Oradea, lucrez și cu părinți care doresc să înțeleagă mai bine comportamentul copilului, să îmbunătățească relația cu acesta și să găsească modalități mai potrivite de gestionare a dificultăților emoționale, școlare sau comportamentale.

În funcție de situație, sprijinul poate include evaluare psihologică, consiliere psihologică, consiliere parentală și psihoeducație, adaptate nevoilor copilului și familiei.

Concluzie

Parentingul pozitiv nu înseamnă să crești un copil care nu se supără niciodată și nici să fii un părinte care nu greșește.

Înseamnă să construiești o relație în care există afecțiune, respect, comunicare, limite și responsabilitate.

Uneori va trebui să spui „nu”.

Uneori copilul va fi furios pe tine.

Uneori vei reacționa și tu într-un mod pe care ulterior ți-ai fi dorit să îl gestionezi diferit.

Important este ceea ce copilul învață în timp din relația cu tine:

Pot să fiu iubit și atunci când greșesc. Pot să îmi exprim emoțiile fără să rănesc. Există limite. Pot să învăț. Pot să repar.

Poate că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care parentingul pozitiv le poate oferi unui copil.

Carmen Foia – Psiholog Oradea
Psiholog Clinician și Psiholog Educațional – Consiliere Școlară și Vocațională
Cabinet Individual de Psihologie
Str. Vasile Alecsandri nr. 7, Oradea

Pentru informații despre serviciile de psihologie pentru copii, adolescenți și părinți: Psiholog Carmen Foia – Psiholog Oradea