Atac de panică Oradea | Psiholog Oradea Carmen Foia

Atacul de panică - când corpul declanșează alarma fără să existe un pericol real

Atac de panică | Psiholog Oradea

Inima începe să bată foarte repede. Respirația pare că nu mai ajunge. Apare amețeala, presiunea în piept, tremurul sau senzația că urmează să leșini. Uneori, peste toate acestea apare un gând extrem de puternic: „Mi se întâmplă ceva grav”, „Fac infarct”, „O să mor”, „Îmi pierd controlul”.

Pentru o persoană care trece printr-un atac de panică, frica este reală, chiar dacă pericolul pe care îl percepe în acel moment nu este unul real.

Atacul de panică poate fi una dintre cele mai intense experiențe de anxietate. Tocmai pentru că simptomele sunt în mare parte fizice, multe persoane ajung inițial la medic, la camera de gardă sau solicită repetat investigații cardiologice, neurologice ori respiratorii înainte să înțeleagă că simptomele lor pot avea legătură cu anxietatea.

Ce este un atac de panică?

Conform DSM-5-TR - Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition, Text Revision, atacul de panică reprezintă apariția bruscă a unei stări intense de frică sau disconfort, însoțită de mai multe simptome fizice și cognitive care cresc rapid în intensitate.

Un atac de panică poate apărea aparent „din senin”, inclusiv într-un moment în care persoana nu consideră că este stresată.

Printre manifestările care pot apărea se numără:

• palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;

• transpirații;

• tremur;

• senzația de lipsă de aer;

• senzația de sufocare;

• disconfort sau durere toracică;

• greață ori disconfort abdominal;

• amețeală, instabilitate sau senzația de leșin;

• frisoane sau senzații de căldură;

• amorțeli sau furnicături;

• derealizare - senzația că mediul din jur nu este real;

• depersonalizare - senzația de detașare față de propria persoană;

• teama de pierdere a controlului;

• teama de moarte.

APA descrie în instrumentele sale DSM-5-TR pentru tulburarea de panică simptome precum episoadele bruște de teamă intensă, palpitațiile, dificultățile respiratorii, amețeala, transpirațiile și teama de pierdere a controlului sau de moarte.

Un atac de panică nu este același lucru cu tulburarea de panică.

O persoană poate avea unul sau câteva atacuri de panică într-o anumită perioadă a vieții fără să dezvolte tulburare de panică.

Datele obținute în World Mental Health Surveys, pe un eșantion de peste 142.000 de persoane din 25 de țări, au arătat că aproximativ 13,2% dintre participanți raportaseră cel puțin un atac de panică de-a lungul vieții, în timp ce prevalența tulburării de panică a fost considerabil mai redusă, de aproximativ 1,7%.

Atac de panică sau tulburare de panică?

În tulburarea de panică, problema nu mai este reprezentată doar de episodul în sine.

Persoana începe să trăiască și cu frica de următorul atac.

Pot apărea gânduri precum:

„Dacă mi se face din nou rău?”

„Dacă sunt singur și nu mă poate ajuta nimeni?”

„Dacă mi se întâmplă când conduc?”

„Dacă leșin într-un magazin?”

„Dacă îmi bate din nou inima atât de tare?”

Această anticipare poate determina schimbări importante în comportament.

Persoana poate începe să evite:

• magazinele aglomerate;

• transportul public;

• condusul;

• lifturile;

• locurile din care crede că nu poate ieși repede;

• călătoriile;

• activitatea fizică;

• cafeaua;

• anumite restaurante;

• situațiile în care ar rămâne singură.

Treptat, viața poate începe să fie organizată nu în jurul lucrurilor pe care persoana dorește să le facă, ci în jurul celor pe care încearcă să le evite.

„Știu că probabil este anxietate, dar senzațiile sunt atât de reale…”

Da. Sunt reale.

Un atac de panică nu înseamnă că persoana își imaginează simptomele.

Corpul activează mecanisme fiziologice autentice ale răspunsului de alarmă: ritmul cardiac se poate accelera, respirația se poate modifica, apare tensiunea musculară, transpirația, tremurul sau amețeala.

Problema este că sistemul de alarmă se poate activa atunci când nu există un pericol extern proporțional cu intensitatea reacției.

Cu alte cuvinte, corpul se pregătește pentru o urgență.

Iar persoana încearcă să înțeleagă de ce.

Cum apare cercul atacului de panică?

Unul dintre modelele psihologice importante ale tulburării de panică descrie rolul interpretării catastrofice a senzațiilor corporale.

De exemplu:

Senzație corporală: inima bate mai repede.

Interpretare: „Ceva nu este în regulă cu inima mea.”

Emoție: frica crește.

Reacție fiziologică: adrenalina și activarea corporală cresc.

Senzație: inima bate și mai tare.

Interpretare: „Știam eu. Mi se întâmplă ceva grav.”

Frica alimentează senzațiile, iar senzațiile alimentează frica.

O revizuire sistematică publicată în Clinical Psychology Review în 2024 a analizat cercetările privind teoria cognitivă a tulburării de panică și rolul tendinței de a interpreta catastrofic anumite senzații corporale. Literatura continuă să susțină importanța acestui mecanism, deși modelul panicii este mai complex și nu poate fi redus la un singur proces psihologic.

Cercetări anterioare au găsit, de asemenea, că persoanele cu tulburare de panică tind să interpreteze mai frecvent senzațiile corporale ambigue ca semne ale unei catastrofe fizice sau psihologice iminente.

De ce începe persoana să se teamă de propriul corp?

După unul sau mai multe atacuri intense poate apărea ceea ce am putea descrie simplu drept frica de frică.

Persoana devine extrem de atentă la corp:

„Cum îmi bate inima?”

„Respir normal?”

„De ce am amețit?”

„Ce este senzația aceasta din piept?”

„Mi se face iar rău?”

O variație normală a pulsului, o respirație puțin mai rapidă, oboseala sau o ușoară amețeală pot începe să fie monitorizate permanent.

Iar monitorizarea constantă face ca senzațiile să fie observate și mai repede.

Se poate forma astfel un cerc:

senzație → interpretare periculoasă → teamă → activare fiziologică → senzații mai intense → și mai multă teamă.

De ce evitarea poate menține atacurile de panică?

Evitarea este foarte ușor de înțeles.

Dacă unei persoane i s-a făcut rău într-un supermarket, este firesc să îi fie teamă să se întoarcă.

Dacă a avut un atac în timp ce conducea, poate începe să evite condusul.

Dacă inima i-a bătut foarte repede după ce a urcat scările, poate evita activitatea fizică.

Pe termen scurt, evitarea reduce anxietatea.

Pe termen lung însă, poate împiedica persoana să descopere ceva foarte important:

„Pot simți aceste senzații și ele pot trece fără să se întâmple catastrofa de care mă tem.”

Din acest motiv, evitarea și comportamentele de siguranță sunt importante în evaluarea și intervenția psihologică pentru atacurile de panică.

Ce spune literatura de specialitate despre intervenția psihologică?

Una dintre intervențiile cu cea mai solidă susținere științifică pentru tulburarea de panică este terapia cognitiv-comportamentală - CBT.

National Institute of Mental Health descrie CBT drept una dintre principalele intervenții psihoterapeutice susținute de cercetare pentru tulburarea de panică. În cadrul acesteia, persoana poate învăța să își modifice felul în care interpretează și reacționează la senzațiile asociate panicii.

O meta-analiză de rețea care a analizat 136 de studii randomizate, cu peste 7.000 de participanți pentru evaluarea eficacității, a găsit dovezi consistente în favoarea CBT pentru tulburarea de panică. După excluderea studiilor cu risc ridicat de bias, CBT a rămas intervenția cu dovezi clare de eficacitate față de tratamentul obișnuit.

Ghidurile NICE recomandă de asemenea CBT pentru tulburarea de panică și subliniază că intervenția trebuie realizată de profesioniști instruiți, pe baza unor protocoale susținute empiric.

Ce se poate lucra în cabinetul psihologic?

Intervenția nu înseamnă pur și simplu să îi spui unei persoane:

„Calmează-te.”

sau:

„Nu ai nimic.”

De multe ori persoana știe deja, rațional, că investigațiile sale sunt bune. Cu toate acestea, atunci când corpul declanșează alarma, frica revine.

În funcție de evaluarea individuală, intervenția poate include:

Psihoeducație
Înțelegerea mecanismelor anxietății și panicii poate reduce teama produsă de simptome necunoscute.

Identificarea interpretărilor catastrofice
De exemplu, diferența dintre:

„Îmi bate inima mai repede”

și

„Îmi bate inima mai repede, deci fac infarct.”

Lucrul cu gândurile și predicțiile anxioase
Persoana învață să observe diferența dintre o senzație, o interpretare și un pericol obiectiv.

Reducerea comportamentelor de siguranță și a evitării
Acestea pot oferi liniștire pe termen scurt, dar uneori contribuie la menținerea anxietății pe termen lung.

Expunerea graduală la situațiile evitate, atunci când este indicată.

Expunerea interoceptivă, în cadrul unor protocoale terapeutice adecvate, urmărește reducerea fricii față de anumite senzații corporale asociate panicii.

O analiză a componentelor CBT a găsit că expunerea interoceptivă a fost asociată cu rezultate terapeutice mai bune în tratamentul tulburării de panică.

Atacul de panică nu înseamnă că „înnebunești”

Una dintre cele mai dureroase componente ale atacului de panică poate fi teama că persoana își pierde controlul asupra propriei minți.

Derealizarea, depersonalizarea, amețeala sau senzația neobișnuită de detașare pot fi extrem de înspăimântătoare atunci când apar pentru prima dată.

Ele pot apărea însă în contextul anxietății intense și nu înseamnă automat că persoana „înnebunește”.

Înțelegerea acestor senzații și a contextului în care apar poate reduce treptat frica secundară produsă de ele.

Când trebuie exclusă mai întâi o problemă medicală?

Nu orice palpitație, durere în piept, dificultate respiratorie sau amețeală trebuie considerată automat atac de panică.

Mai ales în cazul unui prim episod, al unor simptome diferite de cele experimentate anterior sau al unor manifestări medicale îngrijorătoare, este importantă evaluarea medicală.

NICE recomandă ca atunci când o persoană se prezintă la serviciile de urgență cu un posibil atac de panică să fie realizate investigațiile necesare pentru excluderea unei probleme fizice acute înainte de orientarea către îngrijirea ulterioară adecvată.

Durerea toracică severă sau neobișnuită, pierderea stării de conștiență, dificultatea respiratorie severă, paralizia sau slăbiciunea unei părți a corpului, tulburările importante de vorbire ori alte simptome acute nu trebuie puse automat pe seama anxietății. Într-o asemenea situație se solicită evaluare medicală de urgență/112.

Când este util să discuți cu un psiholog?

Poate fi momentul să ceri ajutor atunci când:

• atacurile se repetă;

• ai început să trăiești cu frica permanentă că va apărea următorul atac;

• îți verifici frecvent pulsul, respirația sau alte senzații corporale;

• cauți în mod repetat reasigurare;

• eviți locuri sau activități din cauza fricii;

• îți este teamă să rămâi singur;

• nu mai conduci sau nu mai folosești transportul public;

• anxietatea îți afectează somnul, activitatea profesională sau relațiile;

• investigațiile medicale nu explică intensitatea și caracterul repetitiv al episoadelor;

• viața ta începe să fie organizată în jurul evitării unui nou atac.

Atac de panică și psiholog în Oradea

Dacă te confrunți cu atacuri de panică în Oradea, primul pas nu este să încerci să te convingi cu forța că „nu ai nimic”.

Este important să înțelegem ce se întâmplă, ce declanșează episoadele, ce gândești în momentul în care apar senzațiile, ce faci pentru a te proteja și ce anume poate contribui la menținerea cercului anxietății.

În cadrul unei evaluări psihologice pot fi analizate simptomele, contextul în care au apărut, factorii declanșatori și de menținere, comportamentele de evitare și impactul pe care acestea îl au asupra vieții cotidiene.

Atacul de panică poate fi extrem de înspăimântător, dar există intervenții psihologice studiate riguros, iar cercetările arată că simptomele pot fi reduse semnificativ prin intervenții adecvate.

Nu trebuie să aștepți până când frica începe să îți restrângă întreaga viață pentru a cere ajutor.

Acest articol are rol informativ și psihoeducațional și nu înlocuiește evaluarea medicală, psihologică sau psihiatrică individuală.